Obiective turistice

Obârșia Mănăstirii Grăjdeni se pierde în negura istoriei, și are la bază o frumoasă legendă care amintește de prezența domnului Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) pe aceste locuri. Tradiția locală, transmisă din generație în generație, menționează faptul că înainte de preluarea domniei, Petru Rareș, deși fecior de os domnesc, se ocupa cu negoțul de pește, aprovizionând cetatea de scaun a Sucevei și Transilvania cu pește provenit din lacul Brateș și de la Galați, port dunărean, un important centru comercial al vremii. Într-una din zile, obosit de drumul greu, poposește într-o poiană din pădurea aflată în ținutul Bârladului, la locul numit Vadul Docolinei. Peste noapte, are un vis ciudat, în care se făcea că două dealuri, amândouă din aur, i se închinau lui, iar din gură i-a ieșit un roi de albine. A doua zi dimineață, povestind visul celor care-l însoțeau, toți s-au gândit că vor avea belșug de pe urma comercializării peștelui. Pornind la drum, înainte de a intra în Vaslui, în dreptul localității Crasna, este întâmpinat de o delegație de la curtea domnească care-l anunța că a fost ales domn al Moldovei. Atunci a înțeles tâlcul visului pe care l-a avut în pădurea de lângă Bârlad, și, drept mulțumire lui Dumnezeu, va ridica în acel loc o bisericuță din lemn pentru sihaștri din împrejurimi.

În toamna anului 1990, cu binecuvântarea Episcopului Eftimie Luca, ajungea la Grăjdeni ieromonahul Ciprian Timofte, din obștea Mănăstirii Runc, județul Bacău, cu dorința de a reactiva viața monahală și de a readuce sfântul lăcaș la strălucirea de altă dată. În jurul părintelui s-au adunat un grup de tinere dornice de a deveni mirese ale lui Hristos, în mijlocul acestora aflându-se monahia Iuliana Onțeluș, una din maicile care a cunoscut pe viu prigoana comunistă, fiind alungată în 1960 din Mănăstirea Grăjdeni la doar o lună după ce depusese voturile monahale.

La 1 octombrie 1992, prin decizia 2934, conducerea Episcopiei Romanului și Hușilor va încredința ascultarea de stareță monahiei Irina Moaleș, cea care, alături de părintele Ciprian și ceilalți viețuitori, va scrie o importantă pagină de istorie din viața acestei mănăstiri, rectitorind așezământul monahal lăsat în paragină și uitare de conducerea comunistă a țării.

Programul duhovnicesc al obștii monahale de la Mănăstirea Grăjdeni are în centrul său prezența zilnică la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine. Cele unsprezece monahii, alături de cei trei preoți slujitori, duc mai departe tradiția duhovnicească a înaintașilor, prin săvârșirea cu maximă evlavie a celor Șapte Laude și respectarea voturilor monahale.

Familia de boieri Costache (Costachi , Kostaki, Costaki), atestă documentar la 1621, din care s-au desprins ramurile Negel, Venin, Epureanu, Talpan, Latescu, Boldur, a respectat tradiția ridicării de biserici pe moșiile lor. Aceste ctitorii reprezintă, de obicei, construcții mici, necesare desfășurării serviciului religios pentru boieri, slujitorii lor sau pentru săteni, dacă ultimii nu aveau propriul lor locaș de cult.
În incinta curții din satul Obarseni, Lupu Gavril Costache (?1720-?1790) a înălțat o biserică, pe locul alteia mai vechi, edificiu având pereții din nuiele lipite cu lut, ars în anul 1741. Vechea casă a ctitorului a dispărut, dar pe locul ei, Gheorghe Oprisan și soția sa Maria Costache, rastranepoata lui Lupu, a zidit un conac la începutul secolului XX-lea; casa a servit ca grădiniță și școală în perioada 1949-2010.
Biserica are planul dreptunghiular, cu absidă altarului poligonală, decroșată și pridvor semiînchis, sprijinit pe stâlpi sculptați (9). Este construită din bârne de stejar, durate în sistem blockbau, pe temelie de piatră de rău și tălpoaie de lemn. Lungimea edificiului este de 14,5 m, lățimea de 5,5 m și înălțimea de 5 m. În exterior, biserica și-a păstrat forma originală, cu excepția acoperișului, confecționat inițial din șindrilă, lucrată în formă de solzi de pește. Acoperișul nou, din tablă, s-a făcut înainte de anul 1933 de către Gheorghe și Maria Oprisa. Meșteri anonimi au împodobit fațadele cu un brâu median, decorat cu solzi, dinți de fierăstrău și spic, iar în decorația portalului se regăsesc motive ca vrejul, floarea de crin și lupu. Deasupra ușii, cu sculpture de lemn , se află icoana Sfântului Nicolae, patronal bisericii. Considerată un exemplar remarcabil al artei medieval românești, la confluența cu arta populară, biserica a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice la 21 februarie 1923.
Iconostasul (catapeteasma), opera lui Dima zugrav, nu mai există, fiind înlocuit cu unul nou(1960). Totuși, se păstrează patru icoane, opera lui Dima, ce sunt fixate pe tălpii dintre pronaos și naos.
În altar, pe Sfânta Masă din cărămidă, se află o icoană-triptic, care deschisă la mijloc, are reprezentat pe Sfântul Nicolae, iar pe părțile laterale pe Apostoli. Inscripția de pe fața icoanei menționează că a fost făcută în orașul Caluga, în anul 1768, la comanda unor ofițeri ruși. Pe spatele obiectului de artă este inscripționat textul următor:
„Această icoană este dăruită de Ecaterina Radu(1817-1901, n.n) pentru biserica Sfântul Nicolae din Obarseni 25 ianuarie 1901. ”
Pomelnicul-triptic, expresie a conștiinței de neam și a respectului pentru străbuni, este compus din panouri de lemn, unul central și două laterale. Pe față, închizând părțile laterale, este pictată scena Bunei Vestiri, sărbătoarea la care s-a sfințit lăcașul. Panourile laterale deschise au inscripționate numele unor mitropoliți, episcopi, domni și doamne ale Moldovei din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Viii pe panoule din stânga, iar Morții pe panoul din dreapta. Sub numele viilor se vede clar semnătura pictorului: Dima zugrav. Panoul central (înălțimea 44 cm, lățimea 30 cm ) cuprinde numele membrilor neamului Costache, viii și morții la data comandării pomelnicului.
Sub viii se deslușește textul ce ține loc de pisanie: „Această sfânta Biserică este făcută de dumnealui Bunul Lupu Costachi și s-a sfințit de sfințenia sa, rugătorul de Dumnezeu episcopal de Huși chir Ionnochentie. Anul 7272 Marie 25.
Scrierea folosită este chirilică veche, cu literele de culoare neagră, cu excepția celei de la începutul cuvântului, care este de culoare roșie. Culoarea de fond, verde deschis, se armonizează cu tonurile maronii ale chenarelor textelor și cu motivele ornamentale, florale și geometrice, de sorginte orientală. Așadar, pomelnicul-triptic, unul din puținele păstrate din nenumăratele comandate de domni, boieri sau razesti, se remarcă prin valoarea sa artistică.
În starea actuală, din cauza condițiilor de temperatură variabilă și a umidității din altar, pictura și multe litere au dispărut, uneori chiar nume întregi. Totuși, sub rezerva unor posibile greșeli, o parte din numele celor pomeniți ne sunt cunoscute datorita transcrierii făcute înainte de 1933.
În concluzie, cercetarea noastră, la acest stadiu, dovedește că pomelnicul-triptic este un izvor genealogic important, atât pentru familia Costache, cât și pentru familiile înrudite: Cantacuzino, Rosetti, Palade, Balș, Racoviță, Miclescu, Costin, Sturdza, Catargiu.
Totodată, cronica de la Obarseni este o dovadă premptorie a existenței contiintei genealogice la români, ilustrată și de pomelnicele de lemn ascunse în ctitoriile familiale.
Articol preluat din „Biserica și Pomelnicul-triptic de la Obarseni-Vinderei„ autor Elena Monu